Magnus Carlsen, numărul 1 mondial în șah, a învins cât se poate de clar, în doar 53 de mutări, jocul cu ChatGPT, AI nereușind să-l pună deloc în dificultate pe campionul suprem.
Eșecul drastic suferit în fața norvegianului a determinat inteligența artificială să transmită că „se predă” în fața oponentului, care s-a dovedit a fi „metodic, curat și precis”.
Liderul mondial în șah a învins net, în doar 53 de mutări, jocul împotriva ChatGPT, AI nereușind să-i pună deloc probleme campionului suprem în jocul minții, potrivit sport.es.
Înfrângerea clară suferită în fața starului norvegian a determinat inteligența artificială să anunțe că „se predă” în fața adversarului său uman, care s-a dovedit a fi „metodic, curat și precis”.
Carlsen, într-una dintre călătoriile sale, a dovedit încă o dată că este cel mai bun din lume pe tabla de șah, deși de data aceasta a avut în față al altfel de adversar.
În doar 53 de mutări, norvegianul a învins ChatGPT într-un mod total, fără a ceda nicio piesă de pe tablă. Deși AI-ul a avut un început solid, nu a putut ține pasul cu precizia lui Carlsen. În timp ce Carlsen și-a păstrat toate piesele intacte, inteligența artificială și-a pierdut treptat toți pionii.
„Uneori mă plictisesc când călătoresc”, a postat Carlsen pe rețelele de socializare, arătând mai multe imagini care rezumă progresul jocului împotriva unui adversar „diferit”. Inteligența artificială nu a avut de ales decât să se predea în fața norvegianului: „Renunț. A fost metodic, curat și precis”, a comentat AI după 53 de minute.
În loc să accepte laudele, Carlsen a încercat să perfecționeze mașinăria cu care se confrunta, explicând de ce nu a reușit să țină pasul pe parcursul jocului. „Ai jucat foarte bine la deschidere, dar nu ai putut să continui cum trebuie”, i-a explicat el inteligenței artificiale.
Nu este prima dată când un om și un computer se înfruntă în acest sport. Unul dintre cele mai legendare dueluri este cel dintre Garry Kasparov și „Deep Blue” din 1996, în care rusul a ieșit victorios în șase jocuri.
Au existat și altele, cum ar fi cel dintre Vladimir Kramnik și „Deep Fritz” din 2002, unde cei doi rivali au terminat la egalitate după opt jocuri. Acum, odată cu progresele în inteligența artificială și tehnologie în general, Carlsen aduce din nou în centrul atenției aceste tipuri de meciuri, care atrag întotdeauna multă atenție.